Fost-au, cică, un Novac,
Un Novac, Baba-Novac,
Un viteaz de-ai lui Mihai
Ce sărea pe şapte cai,
De striga Craiova vai!
El un fecioraş avea
Şi tot astfel îi zicea:
— Fecioraş, Gruiuţul meu!
Ascultă de ce-ţi zic eu,
Să nu cazi la vreun loc rău,
La loc rău şi mult departe,
în neagra străinătate.
Dacă sorţii te-or purta
Ţările de-a vântura
Şi-n Stambul de a intra
Tu de asta nu uita:
Vamă dreaptă să plăteşti,
Armele să-ţi oţeleşti,
Hainele să-ţi primineşti
Ca să pari un biet sărac,
Să nu semeni cu Novac,
Că nu-i turcilor pe plac.
Grue-n Ţarigrad intra,
Vamă dreaptă el nu da,
De haine nu se schimba,
Ci pe uliţi se primbla
Tot în haine novăceşti,
Cum e drag ca să-l priveşti!
Turcii toţi cât îl zărea,
Între dânşi se grăia:
— Ista-i Gruia lui Novac,
Lui Novac Cara-iflac!
Şi pe loc ei s-aduna,
Şi de Grue s-anina,
Şi cu Grue se lupta,
Şi pe Grue mi-l lega,
Cu trei funii de mătasă,
Din ele să nu mai iasă!
Dar când Grue se-ntindea
Două funii se rupea,
Numai una rămânea,
Una lungă, nodoroasă,
Cât un braţ voinic de groasă!
Turcii iute-l cuprindea
Şi-ntr-un beci îl închidea
Lumea să n-o mai privească,
Soare să nu mai zărească!
|
Grue zace la-nchisoare
De trei ani lipsiţi de soare
Şi prin gratii lung priveşte
Ceriul care străluceşte
Şi de dânsul nu-ngrijeşte!
Dor cumplit inima-i seacă
Plâns de jale mi-l îneacă
Când zăreşte despre soare
Cârduri, cârduri de cucoare,
Călătoare zburătoare
Şi de el nepăsătoare.
Iată, mări, cum plângea,
Că-n departe, sus zărea
Un corb negru, corbişor
Ce zbura încetişor
Şi din aripi tot bătea
Şi cu jale croncănea.
Iar Grue se amăria
Şi din gură-amar zicea:
— Căci n-am durdă pui de corb
Zilele să ţi le sorb!
Ce tot ţipi şi croncăneşti,
Ori de mine te găteşti?
Corbul se apropia,
Pe fereastră se punea
Şi din pliscu-i răspundea:
— Gruişor, drăguţul meu!
Ce mă blăstemi aşa rău
Când îmblu de rândul tău?
— Alei! corbi, corbişor,
De vrei tu să-mi faci pe dor,
Ţine ineluşul meu
Şi du-l unde voiesc eu:
În munţii Catrinului,
În pădurea Pinului,
La conacul lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Şi mă giur că de-oi scăpa
Pe tine te-oi adăpa
Nu cu sânge păseresc
Dar cu sânge păgânesc!
Corbul vesel cronconea,
Inelu-n plisc îl punea,
Aripele-şi întindea
Şi pe cer el se zărea
Întâi ca un porumbaş,
Apoi ca un lăstunaş,
Apoi ca un bondăraş
Şi-n zare dacă-agiungea,
El din zare se ştergea.
|
În munţii Catrinului,
În pădurea Pinului,
Odihnea Baba-Novac
La umbra unui copac
Şi pân vis el tot videa
Pe feciorul său, Gruia.
Iată-un corb că se ivea
Şi pe-o creangă se punea
Chiar deasupra capului,
Capului Novacului;
Corbuleţul uşurel
Avea-n pliscu-i un inel
Care gios cădea din el
Chiar în barba lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Adormitul se trezea
Şi inelul cât videa,
Scotea haine novăceşti
De punea călugăreşti,
Scotea cuca de Novac
Şi punea un comanac,
Şi-ncăleca voiniceşte,
Şi purcedea vultureşte,
Cu desagi, cu buzdugele
Pline de mahmudele.
El mergea şi iar mergea,
În Ţarigrad agiungea,
La divan că se ducea
Şi din gură-aşa zicea:
— Auzit-am auzit
De-un voinic ce mi-aţi robit.
Iată-mă-s că am sosit
Să vi-l plătesc îndoit.
El desagii deşerta,
Turcii toţi năvală da
Şi pe gios se tăvălea,
Unul pe-altul se-mpingea.
Iar Novac că alerga,
Pe Grue mi-l dezlega,
Un paloş în mână-i da
Şi din gură cuvânta:
— Bate tu marginile,
Eu să bat mijloacele
Că le ştiu soroacele.
Ei tăia la turci, tăia,
Pân' ce bine ostenea,
Apoi iute purcedea
Amândoi de se ducea
În codrii Catrinului,
În pădurea Pinului
Unde corbii locuiesc
Şi ca frunza se-nmulţesc
Şi bine hălăduiesc!. |
BluePink 
