Fost-au, cică, un Novac,
Un Novac, Baba-Novac,
Un viteaz de-ai lui Mihai
Ce sărea pe şapte cai,
De striga Craiova vai!
El un fecioraş avea
Şi tot astfel îi zicea:
— Fecioraş, Gruiuţul meu!
Ascultă de ce-ţi zic eu,
Să nu cazi la vreun loc rău,
La loc rău şi mult departe,
în neagra străinătate.
Dacă sorţii te-or purta
Ţările de-a vântura
Şi-n Stambul de a intra
Tu de asta nu uita:
Vamă dreaptă să plăteşti,
Armele să-ţi oţeleşti,
Hainele să-ţi primineşti
Ca să pari un biet sărac,
Să nu semeni cu Novac,
Că nu-i turcilor pe plac.
Grue-n Ţarigrad intra,
Vamă dreaptă el nu da,
De haine nu se schimba,
Ci pe uliţi se primbla
|
Tot în haine novăceşti,
Cum e drag ca să-l priveşti!
Turcii toţi cât îl zărea,
Între dânşi se grăia:
— Ista-i Gruia lui Novac,
Lui Novac Cara-iflac!
Şi pe loc ei s-aduna,
Şi de Grue s-anina,
Şi cu Grue se lupta,
Şi pe Grue mi-l lega,
Cu trei funii de mătasă,
Din ele să nu mai iasă!
Dar când Grue se-ntindea
Două funii se rupea,
Numai una rămânea,
Una lungă, nodoroasă,
Cât un braţ voinic de groasă!
Turcii iute-l cuprindea
Şi-ntr-un beci îl închidea
Lumea să n-o mai privească,
Soare să nu mai zărească!
Grue zace la-nchisoare
De trei ani lipsiţi de soare
Şi prin gratii lung priveşte
Ceriul care străluceşte
|
Şi de dânsul nu-ngrijeşte!
Dor cumplit inima-i seacă
Plâns de jale mi-l îneacă
Când zăreşte despre soare
Cârduri, cârduri de cucoare,
Călătoare zburătoare
Şi de el nepăsătoare.
Iată, mări, cum plângea,
Că-n departe, sus zărea
Un corb negru, corbişor
Ce zbura încetişor
Şi din aripi tot bătea
Şi cu jale croncănea.
Iar Grue se amăria
Şi din gură-amar zicea:
— Căci n-am durdă pui de corb
Zilele să ţi le sorb!
Ce tot ţipi şi croncăneşti,
Ori de mine te găteşti?
Corbul se apropia,
Pe fereastră se punea
Şi din pliscu-i răspundea:
— Gruişor, drăguţul meu!
Ce mă blăstemi aşa rău
Când îmblu de rândul tău?
|
BluePink 
