Apare in anul 1877, fiind considerat un mic roman fantastic, apropiat de unii exegeti de bidungramul german, adica o carte de maturizare a unui tanar pus in situatia de a infrange greutatile vietii.
Ca in orice poveste, se ciocnesc fortele binelui si ale raului, acesta din urma fiind invinse. Trama urmeaza o schema obisnuita in basmele populare. Un imparat, neavand urmasi pe linie barbateasca, cere fratelui sau , imaparat intr-o tara indepartata sa-i trimita ca succesor la tron, pe unii dintre fii sai. Primind cartea de la imparatul Verde, Craiul cu trei feciori le aduce la cunostinta acestora faptul ca unul dintre ei urmeaza sa mearga la Verde � Imparat spre ai urma la tron. Craiul ii pune unei probe de curaj pe baieti si numai cel mic da dovada de curaj. Acesta sfatuit de Sf. Duminica, cere tatalui sau calul, armele si hainele de mire ale acestuia. Inainte de a porni la drum, mezinul este sfatuit sa se fereasca de omul Ros si mai ales de cel Span.
Dupa ce pleaca tanarul rataceste intr-o padure si-i iese in cale tocmai un span, care-si ofera serviciile. Dupa doua respingeri, spanul este acceptat, mai cu seama ca aparea cu infatisarea schimbata. Prin siretenie, Spanul il obliga pe Harap-Alb sa-i jure supunere, iar rolurile se inverseaza. Ajunsi la curtea lui Verde imparat, Spanul este primit cu cinstea cuvenita succesorului, in timp ce Harap-Alb este trimis la grajd, unde urma sa indeplineasca porunca Spanului : � sa ingrijesti de calul meu ca de ochii din cap �. De acum vor urma cele mai grele incercari pentru a satisface cererile imparatului, dar si cu gandul ca adevaratul nepot al imparatului va muri.
Prima proba consta in aducerea de salati din Gradina Ursului. Cu ajutorul Sf. Duminici caruia tanarul ii daduse de pomana, ursul fioros este adormit si Harap-Alb duce salatile la imparatie.
Urmatoarea proba, mai dificila, consta in aducerea pieii unui cerb, batute cu pietre scumpe. Si de asta data, sluga stapanului este ajutata de Sf. Duminica.
In ultima proba, cea mai grea, Harap Alb este trimis sa o caute pe fata imparatului Ros. Pe drum, tanarul intalneste o nunta de furnici trecand un pod. Pentru ca nu le-a strivit, ci a trecut prin apa, o furnica ii daruieste o aripa miraculoasa a carei aprindere ar fi atras venirea in ajutor a furnicilor. De la caraiasa albinelor primeste de asemenea, o aripa pentru ca le ajutase, improvizandu-le un stup. Dupa aceste doua intalniri aflate sub semnul fantasticului, urmeaza alte cateva, in timpul carora se va constitui o ceata tare ciudata.
Momentele care urmeza constituie o abatere de la una din trasaturile folclorului romanesc si anume armonia dintre etic si estetic, in sensul ca de regula, personajele care simbolizeaza binele, adevarul si drepatatea sunt si de-o exemplara frumusete fizica, in timp ce fortele raului sunt hidoase, monstruoase, caricaturale. Este vorba de niste aparitii cu totul neobisnuite, aflate sub semnul hiperbolei de tip grotesc: Gerila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila. Gerila are o infatisare �ceva de spariet: avea niste urechi clapauge si niste buzoaie groase�. Alt personaj, Flamanzila, era �o namila de om care manca brazdele de pe urma a 24 de pluguri si tot atunci mai striga in gura mare ca moare de foame.� Personajul complementar lui Framanzila este Setila, care se usca de sete desi bea �apa de la 24 de iazuri�� Ochila este inzestrat cu un singur ochi, mare cat o sita �prin care vedea zi si noapte numai cand il tinea inchis�. Pasari-Lati-Lungila simbolizeaza tripla posibilitate de adaptare; intinzandu-se putea ajunge oriunde.
Toti acestia apar la momentul potrivit, ajutandu-l pe Harap-Alb sa iasa din cursele intinse de imparatul Ros, care nu avea de gand sa isi dea fata in mana unei asemenea adunaturi.
Intreaga trupa este gazduita intr-o casa de arama, care la porunca imparatului este incinsa, cei dinauntru scapand doar la interventia lui Gerila. Acesta preface caldura intr-un frig cumplit, iar dimineata toti sunt gasiti clantanind din dinti, amarnic, spre mirarea si mania imparatului, care incearca sa ii piarda pe neobisnuitii petitori cerandu-le sa manance si sa bea in cantitati uriase. Ceata este salvata acuma de Flamanzila si Setila. Intr-o alta incercare Harap-Alb este ajutat de furnici, care apar in urma arderii aripei miraculoase; furnicile aleg �macul de-o parde fir de fir si nisipui de-alta parte.� Proba urmatoare consta in pazirea fetei lui Ros imparat pe timpul noptii. Acesta, desi se preface in pasare si fuge neobservata, este pana la urma gasita de Pasari-Lati-Lungila dupa Luna. Harap-Alb reuseste sa treaca si de ultima proba, cu ajutorul craiesei albinelor, care o distinge pe fata de imparat de fata luata de suflet, dar cu o infatisare identica.
Pornirea spre curtea imparatului Verde este intarziata de o ultima incercare initiata de fata, care-si pune turturica sa se intreaca cu calul lui Harap-Alb, pentru a aduce 3 micele de mar dulce, apa vie si apa moarta �de unde se bat muntii in capete.� Calul este cel care castiga.
La un moment dat, insotitorii lui Harap-Alb vor pleca, drumul spre Verde imparat fiind parcurs doar de tanar si fata.
Cei doi tineri se indragostesc, astfel ca lui Harap-Alb ii va veni greu sa dea fata Spanului. La vederea fetei, imparatul, �odata se repede sa o ia in brate de pe cal�, dar fata il respinge, motivand ca a venit pentru Harap-Alb, adevaratul nepot al imparatului Verde. Spanul il decapiteaza pe Harap-Alb si este pedepsit de calul acestuia. Tanarul este readus la viata si totul se termina cu o nunta.
Este evidenta schema clasica a basmului popular, in care binele invinge raul, dupa multe si grele incercari. De factura folclorica sunt de asemenea, motivele narative tipice: calatoria, inzestrarea cu unelte si instrumente magice (hainele, armele si calul curajos, pe care le dobandeste eroul), viclesugul (Spanul isi inseala victima), incercarile grele (trecute de erou), demascarea falsului erou, pedeapsa, casatoria; personajele (imparati, uriasi); ajutoarele (calul nazdravan, Sf. Duminica, uriasii); elemente magice (apa vie, apa moarta); limbajul oral, cu expresii si formule caracteristice.
Structura generala a basmului ascunde insa simboluri profunde. Ca si Nica din �Amintiri��, pesonajul se angajeaza intr-o aventura a cunoasterii, a luarii in stapanire a realului, intampinand obstacole si primejdii care vor fii in cele din urma invinse. Senzatia este de permanenta pendulare intre real si si fantastic. Desi basmul incepe cu formula �Amu cica era o data��, intamplarile par sa se fii petrecut de curand, intr-o lume cunoscuta.
Specificul fantastucului este un element al originalitatii lui Ion Creanga in �Povestea lui Harap-Alb� lumea este umanizta; daca in basmele populare, personajele nu suporta o diferentiere psihica, sociala si nationala, Creanga le surprinde in mod realist, le diferentiaza din punct de vedere psihologic, le autohtonizeaza (limbaj, gestica, comportamente), localizandu-le in lumea taraneasa. Atunci cand este prezentata fapta buna a lui Harap-Alb, care improvizeaza un stup de albine, autorul insista asupra unor detalii care, aparent, nu au nici o legatura cu actiunea principala, dar contribuie semnificativ la relevarea unor trasaturi definitorii ale personajului.
Personajele sunt astfel caracterizate, incat cititorul si le poate reprezenta cu usurinta, ceea ce inseamna o distantare fata de folclor, unde, de regula, trasaturile sunt generale, fiind exprimate, de cele mai multe ori, prin superlative de tipul: �ca la soare te puteai uita, dar la dansa ba�. Observatia este relevanta mai ales in cazul celor mai mici aparitii bizare, care-l ajuta pe Harap-Alb in incercarile la care e supus.
Actiunea oscileaza intre real si fantastic, mai ales ca personajele respecta caracteristicile unor fiinte obisnuite � pentru ca timpul trece, ei se gandesc la descendenti. De altfel, acesta este chiar motivul inceperii aventurilor, iar drumul presarat cu primejdii devine o proba initiaca.
Ca in orice basm, numarul trei este magic: fii craiului sunt trei, dar numai al treilea se dovedeste a fii capabil sa treaca dincolo de limitele realului. Mai mult, el este predestinat (Sf. Duminica: �tie ti-a fost scris de sus sa-ti fie data aceasta cinste.�)
Harap-Alb capata instrumentele necesare izbanzii, Sf. Duminica, prin puterile ei magice il ajuta sa se aventureze in cunoasterea vietii. Calul are puterea de a se metamorfoza, mancand jaratic, se regenereaza si-l transporta pe erou in calatoria sa fantastica.
Naratiunea (alt element al originalitatii) se caracterizeaza prin rapiditate, aglomerare verbala, individualizarea actiunilor si personajelor, frecventa dialogului.
Limbajul oral, cu aparentele lipsei totale a elaborarii este spontan, ca si cum scriitorul ar fii un vorbitor care improvizeaza, vorbind in mod curent si fara efort �cum ii vine la gura� fara a parea sa dea vre-o atentie selectarii cuvintelor, respectarii regulilor gramaticale sau topicii obisnuite.
Stilul lui Creanga este cel colocvial, iar aparenta de spontaneitate este rezultatul unei elaborari trudnice.
Oralitatea inseamna un tot in care convietuiesc elemente fara legatura vizibile. Ceea ce in stilul cult este o greseala, in cel oral devine calitate. Un exemplu este �si� narativ care creeaza un efect de insistenta, de mentinere in starea activa a cititorului sau ascultatorului. Semnificativ este chiar inceputul basmului: �Amu cica era odata un crai� si craiul� si imparatul� si imparatul Verde��
Stilul oral inseamna si predilectia pentru folosirea interjectiilor (�mai��), a exclamatiilot (�ptiu drace!�), a interogatiilor (�Ei, apoi, saga va pare?�), a frazelor rimate si versurilor populare (�De-ar stii omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazii�). Uneori se folosesc locutiunile, de regula, foarte expresive; in loc sa foloseasca un verb banal (�imbolnavindu-se�), naratorul se gandeste la o locutiune cu un evident impact afectiv si emotional: �cazand la zacare�.
Expresive sunt si formele inverse ale verbelor: �intelesa-ti�, �ramere-as pagubas�
Ion Creanga se deosebeste de povestitorul popular prin aglomerarea zicerilor tipice ( �apara-ma de gaini ca de caini nu ma tem�; �sa traiasca trei zile cu ce-a de alaltaieri�), reflectiile satirice: � Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos,/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara��
Originalitatea lui Ion Creanga este determinata si de nota comica. Desi aventurile tin de senzational , voia buna nu lipseste, fiind chiar molipsitoare, iar mijloacele prin care se realizeaza sunt diverse: diminutive cu valoare augumentativa (�Atunci Gerila sufla cu buzisoarele lui cele iscusite�), portrete caricaturale (Gerila, Ochila, etc), ironia (imparatul Ros este vestit pentru �bunatatea lui nemaipomenita�), zeflemeana (tare-mi esti drag, te-as vara in san, dar nu incapi de urechi�), vorbe de duh (Da-i cu cinstea rapara rusinea�), scene comice (aparitiile celor cinci uriasi).
Semnificatia numelui Harap-Alb
Harap = persoana de culoare neagra, servitor; realizeaza un oximocon impreuna cu �alb�. Tanarul crai, alb, devine �harap�, adica sluga, servitor. Contrastul alb-negru sugereaza o schimbare clara a statutului, dar si o personalitate cu o evolutie surprinzatoare. Harap-Alb trece probele initiatice, ajunge imparat si se casatoreste cu o fata de imparat. Evolutia sa presupune o proiectare in timpul mitic: tovarasii sai cu puteri fantastice, cunoaste animale fantastice, fata il readuce la viata cu ajutorul apei vii, timpul curge fara oprire, la infinit (�Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca��). Doar povestit iese din spatiul povestirii si noi o data cu el: ��Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca��
BluePink 
